Comitetul Roman de Repatriere
Autor:
Catalin Fudulu
16.11.2007
In perioada 20 mai 1945-31 decembrie 1945 au fost repatriati 35.214 romani, din care 14.648 deportati, 5.736 prizonieri de razboi, 8.983 muncitori si 5.847 evacuati. Pentru cei care nu se puteau deplasa a fost infiintat un azil, unde aveau posibilitatea sa se refaca intr-o luna de zile. Persoanele grav bolnave, mai ales femeile, au fost internate in diferite spitale si sanatorii din Praga. La plecare, primeau hrana rece, pentru trei zile, cu sprijinul Societatii de binefacere Catholicka Charita. De asemenea, fiecarui repatriat ii erau asigurate 250 de coroane si bilete de calatorie gratuite pe liniile ferate cehoslovace. Crucea Rosie cehoslovaca le oferea imbracaminte. Repatriatii calatoreau in grupuri de cateva sute de persoane, avand un conducator desemnat.
Romanii care s-au repatriat cu ajutorul Comitetului din Praga au fost identificati de o serie de fosti prizonieri, care au avut sarcina sa ii caute pe romanii internati in zona americana din Germania "si sa faca tot posibilul pentru repatrierea lor". Acestia primeau o delegatie din partea Crucii Rosii Internationale prin care autoritatile civile si militare erau rugate sa-si dea concursul.
Activitatea Comitetului s-a incheiat la 22 februarie 1946, la 3 p.m., cand agenti in civil ai politiei cehoslovace au perchezitionat localul din str. Nerudova. Membrii Comitetului au fost internati intr-un lagar, fiind acuzati de contrabanda cu benzina, stofe si tigari.