Ford si-a redus pierderile la 380 mil. dolari

Autor: Mediafax 09.11.2007
Grupul american Ford Motor a raportat in trimestrul trei pierderi de 380 demilioane de dolari, de aproape 14 ori mai mici decat in perioada similara a anului trecut, cand s-au situat la 5,2 miliarde de dolari, dupa ce a redus costurile, iar marjele de vanzari au crescut. Ford a semnat in luna septembrie contractul pentru achizitia producatorului roman Automobile Craiova. Compania americana a preluat actiunile detinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Automobile Craiova - reprezentand 72,4% din capital - pentru 57 de milioane de euro si s-a angajat la investitii directe de 675 de milioane de euro pentru modernizarea fabricii si suplimentarea numarului de angajati. Potrivit raportului financiar al grupului, pierderile pe actiune au scazut de la 2,79 dolari in perioada iulie - septembrie 2006 la 19 centi in perioada similara a acestui an. For d a obtinut in intervalul mentionat venituri de 41,1 miliarde dolari, in urcare fata de valoarea de 37,1 miliarde de dolari in trimestrul trei din 2006.