Raiffeisen vinde obligatiuni Zalau de 23 mil. euro

Autor: Vlad Nicolaescu 08.11.2007
Municipiul Zalau a semnat ieri un contract de finantare pe 23 de ani in cadrul caruia va lansa o emisiune de obligatiuni in valoare de 79,3 mil. lei (23 mil. euro).
Imprumutul este format din linie de credit "bridge loan" cu plafon de 79,3 mil. lei, pe o perioada de 3 ani, ce va fi refinantat prin emisiune de obligatiuni pe piata interna de capital cu o maturitate de 20 de ani si cu aceeasi valoare ca a imprumutului initial.
Produsul financiar a fost contractat cu consortiul format din Raiffeisen Bank si societatea de brokeraj pe piata de capital a acesteia Raiffeisen Capital&Investment. Municipalitatea a fost consiliata de compania VMB Partners.
Linia de credit "bridge loan" si obligatiunile vor avea o dobanda variabila, calculata in functie de dobanda de pe piata interbancara la lei BUBOR la 6 luni la care se va adauga o marja. Dup a trecerea la euro, dobanda variabila este fixata in functie de EURIBOR la 6 luni.
Finantarea urmeaza sa fie destinata unor proiecte ale primariei printre care: lucrari pentru locuinte, amenajare acces carosabil si pietonal, alimentare cu apa, canalizare si iluminat public.