Snack Attack: Testele au confirmat ca painea nu contine organisme modificate genetic

Autor: Mediafax 01.11.2007
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) a prelevat, saptamana trecuta, probe pentru reexaminarea painii albe folosite de compania Snack Attack, rezultatul buletinului de analiza indicand ca produsul nu contine organisme modificate genetic (OMG).

Probele au fost prelevate din materia prima utilizata la productia painii albe din acelasi lot din care a cumparat si Greenpeace painea distribuita la Carrefour si pe care a testat-o la laboratorul Umweltbundesamt din Viena, rezultatul buletinului de analiza aratand ca produsul Snack Attack nu contine organisme modificate genetic, se arata in comunicatul Snack Attack remis astazi agentiei Mediafax.

Reprezentantii Greenpeace au anuntat, in urma cu aproape doua saptamani, ca rezultatele unor teste de laborator realizate la Viena arata ca painea produsa de Snack Attack contine soia modificata genetic. In urma acestei informatii, reteaua Carrefour a retras lunea trecuta, din magazinele din Bucuresti, painea produsa de Snack Attack, ca masura de precautie.

Mai multe stiri pe www.mediafax.ro