Panasonic: Aveam 32% din piata LCD TV la finele lunii august

Autor: Ionut Mustata 29.10.2007
Panasonic Romania, filiala locala a producatorului japonez de echipamente electronice si IT, detinea la finele lunii august o cota de piata de 32% pe segmentul televizoarelor LCD, cu aproximativ doua procente peste nivelul propus initial. "Piata televizoarelor LCD si plasma va atinge in acest an un volum de 150.000 - 180.000 de unitati, iar cererea este de peste doua ori mai mare decat anul trecut", a declarat Bogdan Gheorghiu, directorul de marketing al companiei. El a adaugat ca Panasonic a depasit cota de 20% si pe piata locala de camere video, segmentul pentru care Panasonic estimeaza o crestere de 20% fata de 2006, volumul urmand sa atinga 78.000 de unitati. Panasonic Romania si-a majorat cu 10% estimarile initiale privind cifra de afaceri pentru anul financiar care se va incheia la 31 martie 2008, la 55 de milioane de dolari.