Gradinile Bucurestilor

Romanii n-au avut gradini amenajate, asa cum au avut occidentalii inca din Evul Mediu timpuriu. Creatii ale omului plasate initial in afara oraselor, gradinile din Europa Apuseana ajung, dupa secolul al XIII-lea, in spatiul urban din dorinta nobililor de a recrea aici o parte a lumii rurale in care locuiau de regula patru luni pe an.

Romanii n-au avut, asadar, precum Giardino di Castello "giardino all'italiano" de la vila Medicilor din Florenta sau, mai tarziu, de la vilele paladine din sudul si nordul Venetiei. N-au cunoscut nici gradinile "alla francese", precum cea de la castelul Vaux-le-Vicomte, si nici splendidele gradini de la Tuilleries sau Versailles. Nu le-au avut pentru ca n-a existat in istoria lor stralucirea Renasterii si nici a Regelui Soare. Abi a cand au inceput sa ridice fruntea din colbul istoriei, vanturat de otomani si de razboaiele lor cu vecinii, au inceput ai nostri sa-si cladeasca si orase in locul targurilor.
Cu orasele si-au facut aparitia si gradinile acestora. Care incep si la noi, ca in multe alte parti ale Europei, cu tipul de gradina peisagistica, nascut in Anglia in secolul al XVIII-lea, care va fi exportat in toata lumea, un landscaping ce propunea o armonie naturala. In astfel de gradini, in contradictie cu rigiditatea gradinilor franceze, natura nu mai era constransa, ci doar ajutata sa se manifeste.
Potrivit acestei conceptii, arhitectul peisagist Fr. Wilhelm Meyer amenajeaza, in timpul domniei lui Gheorghe Bibescu (1842-1848), mlastina din Cismigiu. N-o asaneaza, ci o transforma intr-un lac, cu toate instalatiile de canalizare aferente, care iarna se metamorfozeaza in patinoar. Astfel, spatiul insalubru de mai inainte devine "singurul loc unde se uita ca te gasesti in Muntenia si te crezi transportat aievea intr-un elegant loc de distractie al unui stat civilizat", cum vedea Cismigiul ofiterul german Wilhelm Derblich, preluat de George Potra. Sub privegherea domnitorului Barbu Stirbei, alt mare indragostit de gradini, la fel ca predecesorul sau in Scaunul Tarii Romanesti, Gh. Bibescu, Meyer face legatura lacului cu Dambovita, creeaza succesiuni de tablouri peisagistice, traseaza alei si drumuri umbrite, asigura legatura lor cu arterele de circulatie din oras si amenajeaza ronduri de flori si fantani cu jocuri de apa "tasnitoare", puse in miscare de masini cu abur. Dupa 1870, Carol I, la recomandarea imparatului Franz Joseph, il numeste la conducerea Serviciului Gradinilor pe Wilhelm Knechtel. Remarcat prin gradinile sale din Trieste sau Mexic, realizate in servicul arhiducelui Maximilian, Knechtel amenajeaza lacul - "acel piureu verzui ce inlocuieste apa" si care-l enerva pe Ulisse de Marsillac pentru ca murdarea pieptul de saten al lebedelor.
Cismigiul devine cunoscut pentru reprezentatiile in aer liber: trupe de actori si acrobati ambulanti din tara sau din strainatate, actiuni caritabile pentru nevoiasi sau strangeri de fonduri pentru sinistrati, serbari pentru saraci, precum cele organizate de Societatea "Elisabeta" sau de societatea femeilor "Furnica", ori mari serbari populare si expozitii de tot felul. Parcul devine paradisul plimbaretilor, care nu sunt doar Maritele, Paraschivele, Anicele si Iuliscele ce isi dau intalnire cu Nicolaii, Istvanii si Ianosii lor. Devine al tuturor. Maiestriei peisagistului F. Rebhuhn si reginei Maria le datoram infatisarea de azi a gradinii. Prin jocul de umbre si lumini, prin culori intr-o splendida izbucnire, prin forme si ordinea manifestarii lor, Cismigiul e o oaza de incantare atat de contrastanta cu starea orasului-Capitala!
Cismigiul nu este singura gradina a orasului. I se adauga Gradina Kiseleff, Parcul Carol, Parcul Herestrau, unde in intervalul 1936-1939 se organizeaza Luna Bucurestilor, splendida Gradina Botanica amenajata inca din 1891 de prof. Dimitrie Brandza si de arhitectul peisagist Fuchs. Perlele nu le gasesti in scoica decat dupa ce dai la o parte partile care nu iti plac. Intr-un oras gasesti oricand locuri de incantare. Ajunge doar putina cunoastere. Si mai ales putina iubire.