Valentin Tarus a mai vandut 2% din Remedia Deva

Autor: Marius Moldovan 16.10.2007
Valentin Norbert Tarus, actionarul majoritar al companiei Farmaceutica Remedia (RMAH) care actioneaza in industria distributiei produselor farmaceutice, a vandut vineri pe bursa RASDAQ un pachet de 200.000 de actiuni in schimbul a 1,5 mil. lei (460.000 de euro). Tranzactia s-a realizat la un pret mediu de 7,7 lei/actiune, fiind transferate aproximativ 2% din actiunile Farmaceutica Remedia. In sedinta de joi, Tarus a mai vandut circa 14% din actiunile Remedia prin intermediul unor tranzactii de peste 11 mil. lei (3,3 mil. euro), reducandu-si astfel participatia la circa 66%. Cumparatorii au fost mai multe fonduri straine de investitii, niciunul nefiind insa raportat pana in prezent cu mai mult de 5% din actiuni. Actiunile companiei au crescut ieri cu 0,63%, fiind cotate la incheierea sedintei la un pret de 7,95 lei. In ultimele trei luni, titlurile societatii au inregistrat o crestere de pana la 300%. Capitalizarea Farmaceutica Remedia la acest nivel este de 25,5 mil. euro.