Numarul tinerilor care vor sa lucreze in strainatate, in scadere

Autor: Delia Oniga 09.10.2007
Mai bine de jumatate din studentii romani (55%) ar alege o oferta de munca in tara in detrimentul unei oferte similare intr-o tara straina, potrivit unui studiu realizat de Institutul de Cercetare a Opiniei TNS Ifratest si comandat de compania producatoare de componente auto Continental AG. Procentul este in scadere comparativ cu acum doi ani, cand 67,4% din studenti declarau ca ar prefera sa lucreze in strainatate.
Si numarul celor interesati de un loc de munca in SUA a scazut, numarul studentilor care ar opta pentru o slujba peste Ocean coborand de la 61% la 50%. Datele au fost colectate in luna iunie a acestui an pe un esantion de 974 de studenti. Studiul mai arata ca studentii vad perspectivele lor de viitor mai putin optimist decat acum doi ani. Dac a in 2005 73,5% din studenti estimau optimist sansele profesionale, anul acesta procentul este de doar 54,8%. Potrivit unui studiu realizat de Eurostat, biroul de statistica al Uniunii Europene, 36% din bucuresteni sunt de parere ca isi pot gasi usor un loc de munca bun, fata de 75% din locuitorii din Praga sau 45% din locuitorii Sofiei. Mai optimisti sunt clujenii, care considera in proportie de 39% ca isi pot gasi un job bun. Studiul Eurostat mai arata ca doar 7% dintre bucuresteni sunt de parere ca in Capitala pot fi gasite locuinte de calitate la preturi rezonabile.