Majorare de capital de 10 mil. euro la Celule Bailesti

Autor: Marius Moldovan 09.10.2007
Actionarii companiei Celule Bailesti (CLEL) au aprobat in cadrul adunarii generale a actionarilor majorarea capitalului social, de la 10,7 mil. lei (3,2 mil. euro) la 44,4 mil. lei (13,4 mil. euro), prin aporturi in numerar. Compania va emite 65,8 milioane de titluri, fiecare actionar urmand sa primeasca o actiune gratuita la 7 titluri detinute anterior si va avea dreptul sa subscrie alte 6 actiuni noi, la valoarea nominala de 1 leu. Celule Bailesti produce aparate pentru distributia si comanda electricitatii. Actiunile companiei sunt cotate pe piata RASDAQ la pretul de 0,9 lei, iar valoarea pe piata a societatii se ridica la aproximativ 2,9 mil. euro.