IFB Finwest a vandut 20% din Edil pentru 0,59 mil. euro

Autor: Mediafax 08.10.2007
IFB Finwest Arad si-a micsorat participatia la capitalul Edil Constructii Arad cu 19,86 %, de la 49,66% la 29,8%, prin vanzarea unui pachet de doua milioane de actiuni, pentru 2 mil. lei (0,59 mil. euro). Tranzactia s-a realizat vineri la un pret mediu de 1,0019 lei/titlu, in scadere cu 47,85% fata de inchiderea sedintei de joi. IFB Finwest detinea un pachet de 5 milioane de actiuni ale firmei de constructii din Arad, reprezentand 49,66% din capitalul social. Pachetul a fost achizitionat la inceputul lunii august la pretul de 1,5 lei/actiune. Edil Constructii Arad urmeaza sa-si majoreze capitalul social cu 3 mil. lei, pana la 4 mil. lei, prin conversia in actiuni a unor datorii si emiterea de noi titluri. Actionarii vor putea subscrie la majorarea capitalului actiuni in valoare de 2,12 mil. lei , iar pentru suma de 900.000 de lei firma va emite titluri in favoarea General Customs Builder pentru stingerea creantelor acesteia asupra Edil Constructii. IFB Finwest, actionar semnificativ, va renunta la o parte din drepturile de preferinta care ii revin pentru alocarea actiunilor catre creditorul companiei.