Catalin Chelu a vandut SIF Moldova de 33.200 euro

Autor: Adrian Cojocar 04.10.2007
Omul de afaceri Catalin Chelu, unul dintre principalii jucatori pe SIF-uri, a vandut marti un pachet de 34.000 de actiuni SIF Moldova, pe care a incasat 123.900 lei (33.200 euro). Tranzactiile s-au realizat la un pret mediu de circa 3,64 lei/actiune, putin peste nivelul de inchidere din sedinta precedenta. Titlurile SIF Moldova au pierdut ieri 0,3%, dupa trei sedinte consecutive pe parcursul carora aceste actiuni s-au apreciat cu aproape 9%. Ultima tranzactie cu actiunile SIF Moldova s-a realizat la un pret de 3,63 lei/actiune, nivel cu 11% peste cel de la finele anului trecut.