Principalele actiuni cotate la bursa londoneza au incheiat sedinta de astazi in scadere

Autor: Mediafax 25.09.2007
Indicele FTSE 100, care include actiunile celor mai mari companii britanice listate la bursa londoneza, a scazut astazi cu peste 1%, din cauza declinului actiunilor grupurilor din sectorul minier si petrolier si al titlurilor Northern Rock, informeaza Mediafax.

Indicele FTSE 100 a incheiat sedinta bursiera in scadere cu 69 de puncte, la 6.396,9 puncte, depasind declinul altor indici europeni.

Titlurile Heavyweight BP au pierdut 2,9%, cea mai mare scadere de la jumatatea lunii august, in urma unui articol din Financial Times care sustinea ca directorul general al companiei, Tony Hayward, a avertizat personalul cu privire la veniturile foarte mici din al treilea trimestru, mentionand ca rezultatele financiare sunt la cel mai scazut nivel din 1992-1993, cand compania a fost obligata sa reduca dividendele.

Actiunile companiei concurente Royal Dutch Shell au pierdut 1,6%, din cauza scaderii cotatiei petrolului sub 80 de dolari pe baril.

Grupurile miniere Vedanta si Antofagasta au scazut cu 6,5%, respectiv cu 6,4%.

Actiunile Northern Rock au pierdut 5,2%, dupa ce BBC a anuntat ca aceasta este gata sa opreasca dividendele pe care le-a anuntat in iulie, dar a comentat ca este mai probabil ca firma sa intarzie plata dividendelor, nu sa le suspende. Compania de credite ipotecare a cedat presiunilor exercitate de Autoritatea de Servicii Financiare si de Trezorerie pentru a nu efectua plata.

Actiunile bancii Barclays, care concureaza cu un consortiu condus de Royal Bank of Scotland pentru preluarea ABN Amro, au coborat cu 2,9%.

Titlurile Man Group a urcat 2,2%, dupa ce cel mai mare fond de hedging listat la bursa la nivel modial a anuntat ca valoarea activelor administrate a crescut, la sfarsitului lunii martie, de la 61,7 miliarde de dolari la 68 de miliarde de dolari.

Mai multe stiri pe site-ul www.mediafax.ro