Ericsson confirma numirea unui nou director pentru Romania

Autor: Sabin Popescu 18.09.2007
Ericsson Telecommunications Romania l-a numit oficial pe Maurizio de Dominicis in functia de director general, confirmand informatiile publicate de ZF in editia din 5 septembrie. Maurizio de Dominicis, 53 de ani, o va inlocui pe Adriana Boersma-Rodriguez, care va lucra in continuare in cadrul companiei, au declarat oficialii Ericsson. Boersma-Rodriguez, 45 de ani, a condus afacerile Ericsson in Romania din septembrie 2005. Maurizio de Dominicis a lucrat pentru subsidiara Ericsson din Grecia, ocupand functia de director al departamentului dedicat grupului OTE, care detine pe piata locala operatorii Romtelecom si Cosmote. El a studiat la universitatile INSEAD din Franta si London Business School din Marea Britanie. Ericsson Telecommunications Romania, infiintata in 1994, este unul dintre cei mai importanti furnizori de echipamente telecom de pe piata locala, printre clientii companiei numarandu-se Romtelecom, Cosmote Romania, Orange Romania, Vodafone Romania, precum si Serviciul de Telecomunicatii Speciale. Afa cerile Ericsson au crescut anul trecut la 115 mil. euro, fata de 39 mil. euro in 2005, in timp ce profitul net a urcat la 14 mil. euro, fata de 0,24 mil. euro in 2005. Compania a deschis in luna mai un centru de cercetare si dezvoltare in Bucuresti, unde intentioneaza sa angajeze 200 de oameni, pana la sfarsitul acestui an.