Ministrul Industriei: Alitalia nu poate sustine doua aeroporturi

Autor: Mediafax 17.09.2007
Operatorul aerian Alitalia nu poate sustine doua aeroporturi, in conditiile in care se confrunta cu probleme financiare, a declarat ministrul Industriei din Italia, Pierluigi Bersani, citat de Reuters.

"Dezvoltarea aeroportului Malpensa Milano nu poate fi incredintata unei companii care se afla in pericol de faliment", a adaugat Bersani.

Alitalia ar putea anula 150 de zboruri zilnice cu plecare de pe aeroportul Milano Malpensa, ca parte a unui plan de redresare in baza caruia compania de transport aerian spera sa-si poata continua activitatea pana cand va fi cumparata, a declarat o sursa din sindicatul operatorului.

Guvernul italian a declarat inchis, in iulie, procesul initiat in urma cu sapte luni pentru privatizare companiei Alitalia, dupa ce si ultimul ofertant s-a retras ca urmare a regulilor restrictive impuse.

Autoritatile au anuntat ca au in continuare intentia sa vanda participatia de 49,9% detinuta la companie, dar au transferat in mare parte responsabilitatea gasirii unui cumparator conducerii Alitalia. Mediafax