Emanciparea nemtenilor
Autor:
Corneliu Antim
14.09.2007
Nimeni nu s-a suparat, nimeni nu s-a intristat, dar nici bine n-a fost sa fie! Cu toate acestea, artistii nemteni ai zilelor noastre exista - si inca foarte intemeiat! - i n realitatea plasticii contemporane.
Trebuie sa ma explic putin, de ce vorbesc de "emanciparea" nemtenilor. Deoarece, in judecatile mele evaluative, ei se afla, vor sau nu, in impovaratoarea conjunctie cu o traditie tutelata de doua mari varfuri ale artei plastice autohtone: Lascar Vorel si Victor Brauner. Post-modernitatea nemtenilor de azi nu poate eluda aceasta presiune a pecetilor lor identitare, ce dainuie subiacent in constiinta tuturor celor ce fiinteaza, intr-un fel sau altul, sub semnul acestei nobile stirpe creative. Judecata in corpore, performanta de astazi a artistilor nemteni imi configureaza teritoriul unei decente si al unei continuitati discret manifestate, ancorata lucid si temperat in timpul ei, cu indrazneli stilistice ori vizionare aflate in limitele bunului simt si ale lizibilitatii deschise catre toate tipurile de privitori. Este o miza prin ea insasi pozitiva si moderata de evolutia lenta si inca prea conformista a gustului public si a educatiei noastre vizuale.
In termeni concreti, expozitia de la "Apollo" nu se vrea o suita reprezentativa, ci, mai degraba, una cordiala, comunicativa si realmente distinsa si eleganta in etalarea propriilor valori.
Nu-i putin lucru sa operezi o selectie neorgolioasa, fatalmente incompleta, dar ilustrativa si echilibrata. Orice privitor isi poate face o imagine semnificativa a profilului plastic al gruparii nemtene, in aceste tulburi momente din istoria post-decembrista a UAP. Nu doresc sa fac remarci asupra conjuncturii in care acesti remarcabili artisti romani, contemporani ai nostri, sunt constransi sa se deconspire public, cu pretul unor mari sacrificii, dar fara un efect oarecare. Desi prestatia lor vizibila s-a adeverit a fi una sincera si elocventa.
Rezultatul acestei experiente (mecanice!) de a expune in Capitala unei tari indiferente la evenimente vizuale semnificative, ce au loc invariabil in chiar inima ei zisa artistica si sensibila, este unul strict birocratic si statistic, asadar, o actiune culturala in beneficiul unei autoritati artistice incapabile sa-si gestioneze propriile valori.
Sigur, sunt trist si dezabuzat in comentarea acestui, realmente, frumos parcurs expozitional, pe care si
l-au orchestrat de capul lor inimosii efori ai gruparii nemtene a UAP, in complezenta formula: St. Potop, Lucian Tudorache.
Abandonarea lor in culisa sordidei provincialitati, transmutata cinic la Bucuresti, a fost atat de vizibila, incat si cel mai clorotic entuziasm nu o putea escamota.
Expozitia Filialei Neamt a UAP mi s-a parut a fi un fel de "elogiu al bunei cuviinte", inteles ca o cumpana intr-un orizont artistic de vecinatati bantuite de orgoliile academiste si autoritariste ale iesenilor si de dihoniile (mai nou!) ale neo-avangardei bacauane, menite sa tina sus steagul filosofiei plastice contemporane in provincia moldava!
Numai 19 artisti au semnat simbolic aceasta forma de manifest cultural liber asumat intr-o foarte discreta expozitie inaugurata intr-un august canicular, intr-o centrala galerie bucuresteana. Metafora infailibila a unei dramatice si formale (voiam sa zic indiferente) realitati culturale, nascuta din paguboasa noastra rutina.
Salut gestul nemtenilor ca pe un act nevoit protestatar, ce le innobileaza vocatia si speranta, si care, sub o eminenta identitate colectiva, confera valoare si autenticitate visarii plastice romanesti.