Telefonica: profit de 2,57 mld. euro in T2

Autor: Sabin Popescu 31.07.2007
Telefonica, al doilea mare operator de telefonie din Europa, si-a revizuit estimarile pentru sfarsitul anului 2007, dupa ce profitul a crescut cu peste 100% in al doilea trimestru fiscal, scrie Bloomberg. Castigul net al companiei a crescut de la 1,14 mld. euro la 2,57 mld. euro, depasind estimarea de 2,39 mld. euro propusa de analisti. Vanzarile Telefonica au urcat cu 6,5% la 14 mld. euro. Cresterea a fost sustinuta in principal de marirea cu 35% a numarului de clienti ai serviciilor broadband din Spania si America Latina. Diviziile de telefonie fixa si mobila din Spania au evoluat de asemenea bine, sporindu-si veniturile cu 5,4% la 5,2 mld. euro. Pentru intregul an 2007, oficialii Telefonica estimeaza o crestere intre 8 si 10 procente a veniturilor, iar profitul inainte de dobanzi, impozite, deprecieri si amortizari (EBITDA) va urca cu 10-13%, comparativ cu estimarea initiala de 8-11%. Ope ratorul spaniol se asteapta ca profitul operational sa creasca de la 19% la 23%. Titlurile Telefonica s-au depreciat cu 0,1% pe bursa din Madrid, inchizand la 16,99 euro.