GM da afara din angajati si nu mai acorda dividende ca sa se mentina pe linia de plutire

Autor: Daria Macovei 17.07.2008
Vanzarile tot mai scazute de pe piata auto americana i-au determinat pe sefii de la General Motors sa ia in calcul o reducere drastica a cheltuielilor, scrie International Herald Tribune. Conducerea GM a declarat ca planuieste o scadere cu aproape 20% a costurilor salariale, insotita de oprirea acordarii de dividende si de reducerea productiei de camionete. Masurile luate au scopul de a asigura o infuzie de capital suficient de mare pentru ca General Motors sa se mentina pe linia de plutire in urmatorii doi ani. Potrivit spuselor lui Rick Wagoner, directorul executiv al GM, compania planuieste sa vanda actiuni in valoare de aproximativ 2 miliarde de dolari si sa imprumute alte 3 miliarde de dolari. General Motors nu va mai plati asigurarile de sanatate pentru fostii angajati, oferind pachete avantajoase pentru cei care doresc sa se pensioneze mai devreme. Com pania va face noi disponibilizari, desi a eliminat din 2006 mai mult de 40.000 de locuri de munca. In prima jumatate a lui 2008 vanzarile GM au scazut cu 16,1%, cele din industria de camionete reducandu-se cu 17,9%.