Cel mai mare importator auto a crescut cu 7% la sase luni

Autor: Bogdan Alecu 03.07.2008
Porsche Romania, reprezentantul pe piata locala al marcilor grupului VW-Audi si Porsche si cel mai mare jucator de pe piata de profil, a inregistrat in primele sase luni ale acestui an vanzari de aproape 28.500 de autovehicule, in crestere cu peste 7% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), piata auto a inregistrat in primele cinci luni o crestere de aproape 4% in conditiile in care oficialii APIA estimeaza pentru acest an o crestere de cel mult 5%. Cifra de afaceri a Porsche Romania din prima jumatate a anului realizata din comercializarea de autovehicule noi a depasit valoarea de jumatate de miliard de euro, potrivit estimarilor ZF, luand in calcul preturile medii pentru fiecare dintre cele cinci marci din portofoliu.