Zece secunde de fericire

Romanul Cand vine vremea gastelor salbatice de Cristian Robu-Corcan (Bucuresti, Editura Tritonic, 2008) este scris la persoana intai, din perspectiva unui tanar bibliotecar la o biblioteca din Braila (ca si autorul).
El ne este prezentat drept un nonconformist, pe care ar trebui sa-l simpatizam. Dar nu putem s-o facem, intrucat actele lui de nonconformism sunt puerile. Personajul jigneste o doamna si, in timp ce ea il reclama, el isi gaseste refugiul la toaleta:
"Doamna se intoarce cu spatele la mine, scoate telefonul din poseta si formeaza un numar.
Pur si simplu ma pis pe mine. Alerg spre toaleta descheindu-ma la prohab din mers.
Dumnezeule!
Zece secunde sunt fericit".
Aceeasi activitate de excretie este invocata pentru tachinarea unei colege de serviciu:
"- Geni, de ce nu faci pipi niciodata aici, la serviciu? Nu te-am vazut niciodata mergand la baie.
- Alexandruuu...".
Subiectul nu este interzis, nici un subiect nu este interzis in literatura (Llosa a facut un adevarat poem in proza din descrierea defecatiei si a senzatiilor pe care le provoaca), dar este nevoie de talent pentru a-l trata fara a cadea in scatologie.
Alexandru are un al doilea eu, numit "Celalalt", prin care autorul incearca - fara succes - sa confere cartii o mai mare complexitate. In acelasi scop - niciodata atins - sunt incluse in roman tot felul de fantezii ale personajului-narator:
"Vroiam (corect: voiam, n.n.) sa omor un om.
Celalalt seamana perfect cu mine. Are ochii tare mici si arcadele cazute, ca la clovni. De fapt, sunt identici.
Trebuie sa omor un om.";
"Apoi nevastuica se repezi la mine cu o iuteala incredibila, ma placa scurt, ca la rugby, ma izbi cu capul de usa. M-am inmuiat instantaneu... puncte negre... lesinam... cred ca usa era metalica.
Mi-am revenit intr-un tarziu, cu furnicaturi in tot corpul, intins pe un mozaic sinistru, ce infatisa o femeie cu un steag in mana, calare pe un tractor.";
"Merg pe strada fara nici un scop. Ma acopera cupola de cupru. Mi-e frica de vadul care duce spre niciunde".
Ca multi alti autori care sufera de amatorism, Cristian Robu-Corcan isi reprezinta in mod gresit conditia omului superior (eventual a scriitorului), crezand ca ea presupune o indisciplina sociala, un dispret fata de cei din jur, un drept inalienabil de a vorbi licentios. In realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Cum anume stau se poate afla din cartile scriitorilor valorosi.