Hrana armatei romane (I)
Autor:
Catalin Fudulu
16.05.2008
Problema alimentelor pentru militarii romani a fost o preocupare constanta pentru Marele Stat Major (M.St.M.). Lipsa fainii de grau i-a determinat pe ofiterii din M.St.M sa dispuna, la 10 februarie 1944, prin Ordinul nr. 678.414, prepararea fainii din cartofi. Astfel, din 5 kg de cartofi se obtinea 1 kg de faina, iar pentru un militar se asigurau, zilnic, 100 g de faina de cartofi, care avea 400 de calorii. In scurt timp, capitanul Iulian Paveliu a conceput Instructiunile tehnico-administrative pentru folosirea fainii de cartofi. Aceasta trebuia depozitata in saci, pe trei randuri, primul fiind asezat pe un gratar din lemn. Temperatura magaziei nu trebuia sa depaseasca 10 grade C, iar la transport nu se acceptau decat autovehicule acoperite. Pentru prepararea supelor si a ciorbelor se recomanda folosirea a 70-80 g faina de cartofi la un litru de apa. Bucatarii erau avertizati, in instructiuni, sa taie legumele foarte subtire sau, daca era posibil, sa le rada.
O parte din mancarea militarilor romani de pe Frontul de Est a fost asigurata, sporadic, de pachetele cu alimente pe care le trimiteau rudele acestora din Romania. Din pacate, M.St.M. a suspendat trimiterea coletelor pentru militarii romani, decizie care s-a dovedit neviabila. In acest context, M.St.M. a hotarat, la 15 martie 1944, prin Ordinul nr. 694.448, reluarea Serviciului de colete particulare la si de la front.