News Corp. si-a triplat profitul prin vanzarea participatiei de la DirectTv

Autor: Vlad Anastasiu 09.05.2008
Compania media News Corp., proprietarul postului de televiziune Fox si a domeniului de internet MySpace, si-a triplat profitul in cel de-al treilea trimestru al anului fiscal 2007/2008, pana la 2,69 mld. dolari (1,73 mld. euro), scrie Bloomberg. Cresterea profitului a fost inregistrata pe fondul vanzarii participatiei de 41% pe care News Corp. o detinea in cadrul grupului media DirectTv si care valora 1,67 mld. dolari, precum si datorita veniturilor incasate de pe urma campaniilor publicitare pentru campionatul de fotbal american Super Bowl si a emisiunii de divertisment "American Idol". Profitul operational a inregistrat o crestere de 16%, atingand, la sfarsitul celui de-al treilea trimestru fiscal incheiat in martie, nivelul de 1,44 mld. dolari (939 mil. eur o). Vanzarile News Corp. au crescut cu 16%, atingand valoarea totala de 8,75 mld. euro (5,7 mld. euro). News Corp., detinuta de miliardarul Rupert Murdoch, a mai anuntat ca intentioneaza sa achizitioneze un alt cotidian american, Long Island's Newsday, tranzactie care se va ridica la circa 580 mil. dolari.