RETMAN vindecatorul minune!

Autor: Radu Constantinescu 09.05.2008
Suferiti de anxietate sau de depresie? Sunteti uneori excedati, in relatiile cu partenerii de afaceri sau chiar in familie, de anumite puseuri de furie? Va faceti probleme din nimic, simtind ca, fara voie, sunteti cuprinsi de un nejustificat complex de vinovatie? Cu siguranta, medicii v-au prescris calmante sau v-au recomandat concedii de relaxare. Au avut intotdeauna efectul scontat? Ce va faceti insa cu copiii dvs.? De cate ori vi s-a spus la scoala ca sunt neascultatori, impulsivi, ca s-au batut cu colegii? Iata doar cateva intrebari cu care cei mai multi dintre noi se confrunta cotidian si care, de ce sa nu recunoastem, ne dau mare bataie de cap. Subiectul a intrat in atentia psihologilor clujeni de la Universitatea Babes-Bolyai, care au pus la punct o terapie aflata la granita dintre stiinte. Ea foloseste tehnica benzilor desenate, aplicata pentru prima data in SUA in anii '70 si relansata acum cu succes in cateva tari din lume, intre care si Romania. Eroul acestor benzi, vindecatorul-minune, este RETMAN.

La prima vedere, Retman este un simplu personaj de benzi desenate, un alterego al mult mai celebrilor Superman, Spiderman sau Batman. Pe acest precedent s-au bazat si psihologii americani cand l-au creat; copiii aveau sa-l accepte imediat, fara rezerve, ca pe un vechi prieten. Cercetatorii urmareau insa un scop terapeutic precis: acela de a combate problemele emotionale si de comportament prin dezvoltarea la copii a gandirii rationale. Parintele lui Retman a fost Albert Ellis, unul dintre cei mai cunoscuti si influenti psihologi contemporani, decedat anul trecut, la varsta de 93 de ani. In 1955, Ellis - fondatorul si presedintele institutului newyorkez care ii poarta numele - a pus bazele terapiei rational-emotive si cognitiv-comportamentale care sta la baza personajului Retman.
Desi primele rezultate au fost mai mult decat incurajatoare, experienta a fost abandonata din cauza tehnologiei rudimentare a momentului. Benzile desenate se realizau manual, cu un mare consum de timp si de energie. Grafica pe computer era abia la inceput. Nu exista tehnologie adecvata, iar costurile erau foarte mari. In aceste conditii, americanii au abandonat partial proiectul, in sensul ca nu l-au mai exprimat prin benzi desenate, ci l-au continuat sub forma unor povesti rationale pentru copii. Odata cu dezvoltarea computerelor, romanii au fost primii care au reluat conceptul. Psihologii clujeni au discutat cu colegii de la Institutul Albert Ellis din New York care le-au spus: "Ne-ati luat-o putin inainte, pentru ca si noi doream sa-l reinviem pe Retman".

Cine este Retman?
Numele Retman provine de la Rational Emotive Therapy (terapia rational-emotionala), una dintre formele terapiei cognitiv-temperamentale. Prof. univ. dr. Daniel David, de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, presedintele Asociatiei de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din Romania, initiatorul si coordonatorul proiectului, afirma ca, in prezent, aceasta terapie reprezinta una dintre cele mai raspandite si mai eficiente forme de tratament si de interventie psihologica pentru tulburari psihice si pentru optimizarea starii de sanatate. Ideea de baza a terapiei este urmatoarea: diversele manifestari psihologice (depresiile, anxietatile, comportamentul violent, agresiv, consumul excesiv de alcool) sunt determinate nu de evenimente din viata, ci de modul cum sunt interpretate aceste evenimente. Cu alte cuvinte, problemele noastre emotionale, de comportament sunt generate de gandurile irationale pe care le avem si de comportamentele noastre dezadaptative, adica nesanatoase. O persoana sufera emotional (cade in depresie, sau dezvolta sentimente de vinovatie, de furie etc.), nu atat din cauza experientelor pe care le traieste, cat, mai ales, din cauza interpretarilor irationale pe care le da acestor experiente. Si atunci, ca sa imbunatatesti starea de sanatate, trebuie sa schimbi gandurile irationale in ganduri rationale, iar comportamentele nesanatoase in comportamente adaptative/sanatoase, prin tehnici specifice. In cazul adultilor, aceste tehnici sunt reprezentate de proceduri care se bazeaza pe logica, pe analiza pragmatica si empirica. Mergem la psiholog si ne tratam. Cu copiii este insa altceva. Cu ei nu poti discuta in termeni de ce e logic... ce nu e logic..., ci trebuie sa gasesti alte strategii. Asa s-a inventat personajul Retman, promotorul gandirii rationale, care apare atat in benzi desenate, cat si in diverse povesti. Iar psihologii sfatuiesc parintii sa apeleze la acestea si nu la cele care, de fapt, promoveaza o gandire irationala. Este mai bine, zic ei, ca parintele sa citeasca noul tip de poveste, pentru ca prin structura povestii si prin ceea ce face Retman, copilul se familiarizeaza cu ganduri rationale si comportamente sanatoase.
Povestea lui Retman
"Pentru a fi cat mai atractiv si convingator, ne explica prof. Daniel David modul in care conceptul Retman a fost dezvoltat la Cluj, i-am creat o poveste, dupa schema clasica a basmului, infruntarea dintre bine si rau. Asa ca, in benzile noastre desenate, Retman se lupta cu vrajitorul Irationalius." Si iata samburele povestii: A fost odata ca niciodata Retman, conducatorul planetei Rationalia din sistemul Ataraxia, al Galaxiei Fericirii. El locuia in orasul Echilibrium si era un mare Psihoterapeut vrajitor, adica o persoana care te ajuta atunci cand suferi si care te invata cum sa fii fericit. El practica retmagia, acest dar fiind primit de la Atotputernicul Creator al Lumii. Toti locuitorii planetei erau fericiti pentru ca aveau tot ceea ce isi doreau si, mai ales, pentru ca aveau numai ceea ce stiau ca merita. Secretul fericirii lor era modul de a gandi. In timp ce Retman sustinea o astfel de gandire, dusmanul sau, Irationalius, a devenit invidios si le-a furat mintile locuitorilor, intreaga planeta fiind cuprinsa de rautate si disperare. Atunci, Atotputernicul Creator al Lumii, suparat, i-a distrus pe toti (Sodoma si Gomora?), lasandu-l in viata doar pe Retman, singura persoana caruia Irationalius nu i-a putut fura mintea. El a fost trimis pe pamant cu scopul de a-i invata pe cei de aici sa fie rationali si fericiti, pentru a nu pati precum cei de pe Rationalia.

Retman la Cluj
Supereroul a ajuns la Cluj in vara anului trecut, benzile desenate fiind postate pe site-ul Institutului de Psihoterapie din cadrul Universitatii clujene (www.psychotherapy.ro), institut constituit in 2004, in colaborare cu Institutul Albert Ellis din NewYork. Retman a primit pana acum sute de mail-uri de la copii si parinti din tara, dar si de peste hotare. Desenele sunt executate de unul dintre graficienii institutului, Salvador Pintea, absolvent al Institutului de Arte Plastice din Cluj, iar story-ul, structura psihologica a "aventurii" este realizata de cercetatorii institutului. Interesant este faptul ca, daca priviti cu atentie, veti constata ca personajul il reprezinta ca fizionomie pe fondatorul terapiei cognitiv-comportamentale, Albert Ellis, sigur, un pic stilizat.
Conceptul Retman se va dezvolta, in colaborare cu gradinitele clujene, sub forma de carti de povesti, papusi, costume si, intr-un viitor nu prea indepartat, prin filme. Povestile sunt scurte, au cca 6-7 pagini si sunt scrise de psihologi. Povestea de baza, cea care este publicata pe site, a fost scrisa de prof. Daniel David. In continuare, s-a deschis o veritabila competitie de creatie deschisa studentilor si masteranzilor, pe probleme specifice: in perioada care urmeaza vor fi create povesti legate de frica, suparare, necazurile de la scoala, comportamentul alimentar, cearta cu parintii etc. Povestile respective vor fi selectate si, ulterior, publicate intr-o carte accesibila oricarui parinte sau educator.
Cum se desfasoara concret terapia?
Primul lucru pe care trebuie sa il stiti este ca terapia se face gratuit. Clinica Universitara de Psihologie PsyTech din cadrul Universitatii Babes-Bolyai ofera servicii de psihologie pentru un spectru larg de pacienti, de la copii la adulti si la cei de varsta a treia. Exista si cateva granturi nationale, bani primiti de la Ministerul Educatiei pentru cercetari pe diverse tulburari; in cazul copiilor - tratamente pentru cei care au tulburari de atentie si deficit atentional, de depresie, de anxietate. Se colaboreaza, de asemenea, cu sectiile de psihiatrie ale spitalelor care trimit pacienti. Altii vin direct. Mai nou, oamenii au invatat ca se pot adresa psihologului fara intermediar. Parintele vine la Clinica de psihologie si spune: "Copilul meu are probleme la scoala, e impulsiv, neascultator. Se poate face ceva?". Iar asta nu mai este o chestie de rusine. Nu se mai face confuzia psiholog-psihiatru. Apoi, semneaza un consimtamant prin care isi da acordul ca fiul/fiica sa participe la programul respectiv. Unii copii sunt tratati doar prin psihoterapie, altii primesc medicatie, prescrisa de colegii psihiatri, iar altii, combinat, psihoterapie si medicatie. "Vrem sa vedem pe termen lung care tratament este mai eficient, explica prof. Daniel David. In cazul psihoterapiei, la inceput facem evaluarea psihologica pentru a vedea ce probleme are copilul. Il evaluam cu un interviu clinic si cu diverse teste. In functie de acestea, incepem interventia psihologica care incearca sa modifice gandurile irationale in ganduri rationale, iar comportamentele dezadaptative in adaptative. Cum? Prin diverse strategii. Daca sunt mici, folosim povestile rationale; daca sunt mai mari, scoatem plansele cu benzi desenate Retman, diferentiate pe categorii de boli, in sensul ca avem asemenea planse pentru patru probleme - depresie, anxietate, furie si vinovatie. Dar avem si planse goale, in care apare doar Retman. Si, in functie de problema pe care o are copilul, lucrandu-se cu el, se 'construieste' plansa. Parintii asista la primele sedinte de terapie si sunt invatati sa foloseasca plansele in terapia ulterioara, acasa, astfel incat cel mic sa se simta bine si in mediul lui firesc de viata, nu numai aici, la noi." Mai mult decat atat: parintii si educatorii pot cumpara acum cartea cu povesti rationale direct de la Institutul de psihologie din Cluj sau de pe site-ul acestuia.

Rezultatele
Psihologii americani au aratat inca din anii '70-'80 ca acest concept este eficient. Iar cuantificarea sa se realizeaza in felul urmator: psihologii compara situatia copilului inainte si dupa tratament. Pentru a vedea in ce conditii se produce cea mai puternica schimbare, modificarile se masoara la toate cele trei modalitati de tratament. Asa s-a ajuns la concluzia ca, in general, cea mai eficienta combinatie este cea dintre medicatie si psihoterapie. Dar in situatiile cu care cei mai multi dintre noi se confrunta frecvent, adica in cazul depresiei usoare si medii, psihoterapia singura a dat cele mai bune rezultate, fara a mai fi nevoie de a o combina cu medicatia.
In 2006, a fost dezvoltat un Program cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, in cadrul caruia au fost realizate manuale de educatie rational-emotiva si comportamentala. Pe buna dreptate, psihologii s-au gandit ca nu este bine sa astepte pana se imbolnavesc copiii si ca trebuie actionat preventiv, pentru a incerca sa modifice anticipat gandurile irationale si comportamentele nesanatoase. Daca tot organizezi jocuri cu copii, au argumentat ei, atunci sa fie cele care le fac placere, dar le si dezvolta partea rationala si sanatoasa din ei, le aduc un castig psihologic, le dau rezistenta la stres, la conflicte, ii face sa fie oameni mai puternici in fata incercarilor vietii.
In prezent exista astfel de manuale pentru toate cele trei niveluri de scolarizare, clasele 1-4, 5-8, 9-12. Iar acum conceptul Retman se va adapta la nivel de gradinita. Exista deja un set de instrumente care foloseste papusi Retman, in sensul de a initia diverse jocuri sau scenete la gradinita (ca in SUA sau Australia), sau de a confectiona costume Retman (asemanatoare cu Superman). In scolile din Australia, programul Retman se aplica pe scara larga. In anii '80, 2/3 din scolile de aici aderasera la acest program. Un puternic reviriment cunoaste in Statele Unite, dupa boom-ul din anii '70. Si in Europa se ofera astfel de servicii de tratament psihologic, dar fara a fi introduse in curricula scolara. In Romania s-a reusit, datorita demersurilor insistente ale psihologilor clujeni pe langa Ministerul Educatiei si Cercetarii, ca astfel de programe sa fie oferite gratuit profesorilor pentru a putea fi aplicate la clasa, desi nu au fost introduse in curricula. Si totusi, in curricula se afla un curs intitulat "Consiliere si orientare". In cadrul acestuia, multi profesori implementeaza astfel de proceduri. In Cluj, cateva gradinite au pus in scena la serbari povesti rationale, iar copiii s-au imbracat in Retman.

Decalogul irationalitatii al vrajitorului Irationalius
1. Trebuie sa reusesti in tot ceea ce faci, altfel esti fara valoare ca om (esti neimportant /inferior /slab).
2. Trebuie sa reusesti in tot ceea ce faci, altfel esti groaznic si catastrofal (este cel mai rau lucru care se poate intampla).
3. Trebuie sa reusesti in tot ceea ce faci, altfel nu poti tolera/suporta acest lucru.
4. Trebuie ca ceilalti sa se comporte corect si frumos cu tine, altfel nu poti tolera/suporta acest lucru.
5. Trebuie ca ceilalti sa se comporte corect si frumos cu tine, altfel esti groaznic si catastrofal (este cel mai rau lucru care se poate intampla).
6. Trebuie ca ceilalti sa se comporte corect si frumos cu tine, altfel nu poti tolera/suporta acest lucru.
7. Trebuie ca viata sa fie dreapta si usoara, altfel esti fara valoare ca om (esti neimportant/inferior/slab).
8. Trebuie ca viata sa fie dreapta si usoara, altfel esti groaznic si catastrofal (este cel mai rau lucru care se poate intampla).
9. Trebuie ca viata sa fie dreapta si usoara, altfel nu poti tolera /suporta acest lucru.
10. Eu, ceilalti si viata trebuie cu necesitate ca...

Decalogul rationalitatii al lui Retman
1. Ar fi preferabil sa reusesti in tot ceea ce faci si fa tot ce depinde de tine in acest sens, dar daca nu reusesti, nu inseamna ca esti fara valoare ca om, ci doar ca ai avut un comportament mai putin performant, care poate fi imbunatatit in viitor.

2. Ar fi preferabil sa reusesti in tot ceea ce faci si fa tot ce depinde de tine in acest sens, dar daca nu reusesti, aminteste-ti ca este doar (foarte) rau, fara a fi insa catastrofal.

3. Ar fi preferabil sa reusesti in tot ceea ce faci si fa tot ce depinde de tine in acest sens, dar daca nu reusesti, poti tolera/suporta acest lucru neplacut si mergi mai departe bucurandu-te de viata, chiar daca este mai greu la inceput.

4. Ar fi preferabil ca ceilalti sa se comporte corect si frumos cu tine, dar daca nu se comporta asa, nu inseamna ca tu sau ei sunteti fara valoare ca oameni.

5. Ar fi preferabil ca ceilalti sa se comporte corect si frumos cu tine, dar daca nu se comporta asa, aminteste-ti ca este doar (foarte) rau, fara a fi, insa, catastrofal.

6. Ar fi preferabil ca ceilalti sa se comporte corect si frumos cu tine, dar daca nu se comporta asa, poti tolera/suporta acest lucru neplacut si mergi mai departe bucurandu-te de viata, chiar daca este mai greu la inceput.

7. Ar fi preferabil ca viata sa fie dreapta si usoara, dar daca nu este, nu inseamna ca esti fara valoare ca om sau ca viata este rea.

8. Ar fi preferabil ca viata sa fie dreapta si usoara, dar daca nu este, aminteste-ti ca este doar (foarte) rau, fara a fi insa catastrofal.

9. Ar fi preferabil ca viata sa fie dreapta si usoara,
dar daca nu este, poti tolera/suporta acest lucru neplacut si mergi mai departe bucurandu-te de viata, chiar daca este mai greu la inceput.

10. Singurul lucru care trebuie este ca nimic nu trebuie cu necesitate.
Documentar realizat de Radu Constantinescu