Romtelecom: servicii de internet la viteza de 20 Mbps

Autor: Adrian Stefan Seceleanu 07.05.2008
Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa de pe piata locala, va lansa astazi un abonament prin care compania va furniza clientilor servicii de acces la internet la viteze de pana la 20 Mbps pentru descarcarea datelor. Noul abonament, disponibil pentru clientii rezinentiali si de business, ofera o viteza de download de 20 Mbps si 1024 Kbps pentru upload, IP static si servicii avansate de web hosting, prin pachetul BeOnline Start. Abonamentul lunar pentru ClickNet 20 Mbps are un tarif de 39 de euro, fara TVA. ClickNet, serviciul de Internet broadband de la Romtelecom, a incheiat anul 2007 cu o cota de piata de aproximativ 20%, inregistrand cea mai mare rata de crestere pe piata de broadband fix, de 300%. Compania are ca obiectiv pentru acest an atinegerea unui prag de peste 700.000 de utilizatori pentru serviciul ClickNet. Rom telecom este al doilea jucator de pe piata locala de servicii de acces la internet, dupa RCS&RDS.