Erdogan isi va face alt partid daca AKP va fi scos in afara legii

Autor: Mediafax 06.05.2008
Premierul turc Tayyip Erdogan va infiinta un nou partid si va organiza alegeri anticipate in cazul in care formatiunea sa AKP, aflata la guvernare, va fi interzisa de Curtea Constitutionala pentru activitati islamiste, a scris ieri presa turca. "Daca nu voi putea participa la alegeri drept candidat independent, voi forma un alt partid", a declarat premierul turc. Saptamana trecuta, partidul AKP a participat la audierile preliminare in acest caz controversat, in care un procuror intentionaza sa excluda din politica, pentru o perioada de cinci ani, 71 de membri ai partidului, inclusiv pe Erdogan. Postul turc de televiziune Kanal D mentioneaza pe site-ul sau ca pregatirile pentru infiintarea unui nou partid au fost finalizate, informatie dezvaluita de Erdogan, la sfarsitul saptamanii trecute, la un dineu cu un grup de jurnalisti. Ofi cialii guvernamentali nu au comentat deocamdata informatia. Decizia Curtii Constitutionale este asteptata la sfarsitul lui iulie - inceputul lui august. AKP a fost mereu criticata pentru actiunile sale islamiste de opozitia seculara, care a acuzat formatiunea de distrugere a valorilor laice ale Turciei.