Lupoaica Defonseca si coltii fictiunii

Un hoax despre Shoah, aducator de bani, glorie literara si compasiune universala a fost best-sellerul autobiografic Misha: A Memoire of the Holocaust Years, scris de autoarea belgiana Misha Defonseca si publicat in 1997.
Nascuta in Belgia, in 1937, la Etterbeek, din parinti catolici, Monique de Wael (casatorita Defonseca), a trecut la iudaism dupa ce a emigrat, in 1985, in Statele Unite. Aflata la sinagoga, cu ocazia Yom Hashoah, a fost solicitata sa vorbeasca despre copilaria ei nefericita. "Dupa primele cuvinte, asistenta si rubedeniile mele incepusera sa planga", declara ea. Dupa catva timp, la cererea unor universitati americane, Misha a inceput sa povesteasca public tragedia sa si a familiei sale. Hartuita (zice ea acum) de catre editoarea Jane Daniel, a acceptat sa scrie o carte pe aceasta tema. O c arte in care editoarea, pe masura ce manuscrisul inainta spre forma finala, modifica paragrafe si rescria pasaje intregi, pentru a-l face mai patetic. Initial, cartea a avut un tiraj modest (5.000 de exemplare) si a trezit numeroase semne de intrebare legate de veridicitatea faptelor narate. Toate puse intr-o linistitoare surdina de vorbele calde a lui Elie Wiesel, asezate pe manseta volumului. Cartea a fost publicata si in franceza, sub un titlu seducator (Survivre avec les loups), dupa care a fost tradusa in 18 limbi si a constituit subiectul unui film (regia Vera Belmont) care a avut, pana in prezent, 540.000 de spectatori. Povestea filmului si a cartii descrie aventurile tinerei Misha, micuta "evreica" de 8 ani, care a strabatut pe jos Europa in cautarea parintilor ei arestati de Gestapo. Fetita a izbutit sa supravietuiasca gratie unei haite de lupi care a adoptat-o si cu care a dezvoltat o relatie de afectiune cu totul speciala. Cumva ca Mowgli, pe vremuri, peste mari si tari. Una peste alta, faptul este o metafora simpla, dar emotionanta, a realitatii potrivit careia, uneori, lupii sunt mai buni decat oamenii (sau, macar, decat cei ai Gestapo-ului). Atata doar ca reclama facuta in jurul filmului si a cartii elimina orice suspiciune in acest sens: metafora este realitate cruda, iar Misha a trait, pasa-mi-te, toate cele descrise. Cum corul contestatarilor acestei ipoteze, de la specialisti in Shoah pana la docti profesori si cunoscatori ai vietii lupilor, a crescut peste masura, Misha s-a vazut silita sa recunoasca, la inceputul acestui an, ca povestea ei a fost inventata si ca parintii ei nu au fost evrei. Presa a iscat un uragan de proteste, cartea ei a fost rebotezata Trisand cu lupii, iar batrana doamna Defonseca a fost legata, sub acuza de minciuna nelegiuita, la stalpul infamiei. Nu as fi reluat subiectul (enuntat de colegul Boerescu, intr-un numar trecut al ZD, chiar pe locul acestei rubrici), daca nu ar intari o mai veche cugetare despre mecanismele best-seller-ului, care afirma ca acelasi produs literar, imbracat in faldurile a doua tipuri de marketing diferite, se vinde cat se poate de diferit. Cartea a cunoscut, la inceput, un mediocru destin de piata, iar dupa ce filmul a facut valva sub promisiunea ca dezvaluie un fapt real, a facut ca vanzarile sa explodeze. Ramane, in acest vartej, o singura intrebare, de esenta conspirationista. Nu cumva vanzarile cartii, in ultima vreme, scazusera, si era nevoie de un scandal care sa le revigoreze? Chiar cu pretul macularii unui prestigiu?