Orasul confruntarilor recurente (II)
Autor:
Majuru Adrian Aurel
21.03.2008
In orasul meu, arhitecta de la primarie te amana pana la constientizarea spagii, pe cand altul construieste relaxat fara avize, nestingherit; functionarii te trateaza adesea cu sictir, muncitorii angajati sa-ti lucreze casa dispar cu banii. Suntem in orasul unde poti deveni "sefu'" cu doi lei oferiti unui amarat; se traieste in improvizatie, in perpetuul sentiment romanesc al innadelii; vietile noastre se consuma intr-un provizorat milenar unde oscilatiile se simt numai in tonuri de agresivitate, indiferenta, destin implacabil cu anticipare. Cam stii cum vor trai copiii tai, in functie de treapta/ casta sociala pe/ in care te afli.
Bucurestiul este asemenea unui penitenciar cultural, unde se cultiva sistematic opulenta vulgara si este anihilat caracterul altruist. Orasul este o mare raspantie unde rezista doar oportunistul, indolentul, nesimtitul, infatuatul, schizofrenicul simulant al normalitatii, ranchiunosul, prostul agresiv; in realitate fiinte inadaptabile, tematoare daca nu fricoase, lipsite de creativitate sociala si care si-au dezvoltat o cangrena cu ajutorul careia ataca, stigmatizeaza, distruge, elimina.
Orasul este doar ceea ce oamenii gandesc despre el si infaptuiesc in interiorul lui. Multi se prefac ca nu simt, nu vad, nu aud, dar sunt torpilati de fauna inadaptatilor sociali. Agresivitatea este singurul mijloc de a parveni, nu inteligenta, creativitatea, originalitatea. "Muschii mei" reprezinta revelatia oricarui anonim dornic de publicitate si toata aceasta fauna se confrunta cu propriile neputinte, se zvarcoleste nerabdatoare sa obtina totul pe nimic, isi elimina fara remuscari adversarii, prietenii, parintii... Ruinele vechiului oras care au vazut si alte lumi decad resemnate sub loviturile unei administratii indiferente.