Nokia va comercializa telefoane mobile cu platforma Microsoft Silverlight

Autor: Sabin Popescu 05.03.2008
Compania finlandeza Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, a incheiat un parteneriat cu Microsoft in urma caruia va implementa platforma video pentru internet Silverlight in terminalele sale, scrie presa internationala. Oficialii Nokia au anuntat ca Silverlight, o alternativa la tehnologia Flash dezvoltata de Adobe, va fi disponibila initial pentru telefoanele mobile mai avansate, bazate pe platforma software S60, respectiv sistemul de operare Symbian. La nivel global, exista circa 150 de milioane de terminale S60, majoritatea fiind dispozitive de tip smartphone. Cel mai puternic rival este chiar sistemul de operare Windows Mobile al Microsoft, care detine o cota de 10% din piata. Cei doi giganti au inceput colaborarea in 2005, cand Nokia a inceput sa comercializeze mobile cu Windows Media Player preinstalat. Din 2007, compania finlandeza a inceput sa utilizeze sistemul de protectie la copiere Microsoft PlayReady. Nokia nu va renunta insa la tehnologia Flash, a anuntat Mark Durrant, un purtator de cuvant al companiei.