Iberdrola va controla 10% din reactoarele 3 si 4
Autor:
Roxana Petrescu
05.03.2008
Compania de stat Nuclearelectrica a ajuns, saptamana trecuta, la un acord cu cele sase companii selectate - Enel (Italia), Electrabel (Belgia), Iberdrola (Spania), CEZ (Cehia), ArcelorMittal Romania si RWE (Germania) - privind participarea acestora la constructia reactoarelor nucleare 3 si 4 ale centralei Cernavoda.
Acordul vizeaza formarea unei societati mixte intre Nuclearelectrica si cei sase investitori, viitoarea companie de proiect urmand sa construiasca, sa puna in functiune si sa exploateze cele doua reactoare, costurile investitiei fiind evaluate la 2,3 miliarde de euro.
Documentul prevede, printre altele, si participatia fiecarei companii in capitalul firmei de proiect, informatie care inca nu a fost facuta publica.
Dupa ce conducerile celor sase companii vor aproba acordul, raportul comisiei de negociere cu investitorii urmeaza sa fie aprobat de Guvern, iar in etapa finala va fi semnat acordul investitorilor si inregistrarea companiei de proiect.
Cele doua reactoare vor avea, fiecare, o putere instalata similara cu cea a unitatilor deja functionale, de circa 700 MW.
Nuclearelectrica furnizeaza in prezent 17%-18% din consumul anual de energie la nivel national.