Scurta lectie de economie politica. Adica, urbana
Autor:
Alice Georgescu
29.02.2008
Cum, din pacate, nu intalnim prea multe prin oras. Teatrele noastre pastreaza, in materie de reclama - de "promovare" a produselor specifice, daca doriti - o modestie cu totul nefericita. Practic, in afara de vesnicele afise-standard, care sunt, uneori, de o uratenie perfect respingatoare, si de faimoasele "benare" care, indiferent ca spanzura de zidurile cladirii ori ca falfaie de-a curmezisul strazii, se innegresc jalnic de praful bucurestean, alte metode de publicitare a spectacolelor la noi nu prea exista. Nici urma de panouri electronice pe care sa "ruleze" informatiile, nici pomeneala de persoane costumate excentric care sa-ti atina calea si sa-ti inmaneze "fluturasi" - ce sa mai vorbim de cate-un dirijabil multicolor care sa lanseze mici "manifeste" cuprinzand programul teatrului?! Am insirat - inutil sa precizez - metode "de atac" (vazute cu ochii mei) pe care le utilizeaza institutiile de spectacol (ba, cateodata, chiar si trupele particulare) din strainatate. Desigur, o reclama viguroasa pretinde costuri pe masura. Cand, insa, urmarea este cresterea sensibila a numarului de spectatori - si, implicit, a incasarilor -, putem vorbi nu de cheltuieli, ci de investitii.
E drept, toate acestea suna foarte... economic si foarte putin cultural. Dar, fie ca ne place, fie ca nu, teatrul are, pretutindeni in lume, din ce in ce mai mult de-a face cu economia. Important e sa nu uite cu totul de cultura.