Porsche amana inaugurarea showroom-ului de lux pentru Bentley si Lamborghini

Autor: Mediafax 26.02.2008
Porsche Romania va incepe importul si comercializarea de automobile Bentley la inceputul lunii mai, intr-un showroom provizoriu, inaugurarea complexului auto dedicat marcilor de lux Lamborghini, Porsche, Audi si Bentley fiind prevazuta pentru 2009, cu un an mai tarziu fata de planurile initiale. "Pentru marca Bentley, am obtinut licenta de service si am inceput operatiunile de reparatii inca de la sfarsitul anului trecut. Peste aproximativ doua luni va fi gata si showroom-ul provizoriu pentru marca Bentley, in cadrul Porsche Bucuresti Nord, iar pentru marca Lamborghini operatiunile de vanzare si service vor incepe, cel mai probabil, odata cu inaugurarea showroom-ului dedicat, in 2009", a declarat directorul general al Porsche Romania, Brent Valmar. Ini tial, constructia complexului auto ar fi trebuit sa inceapa in a doua parte a anului 2007, iar finalizarea constructiei era prevazuta pentru a doua jumatate a acestui an.