Euro pierde teren pe lichiditate scazuta
Autor:
Liviu Chiru
12.02.2008
BNR a calculat un curs de 3,6521 lei pentru un euro, cu 2,39 bani sub nivelul precedent. Dolarul a pierdut 2,66 bani, coborand la 2,5095 lei, dupa ce a pierdut teren usor pe pietele internationale in fata euro.
Piata interbancara s-a deschis ieri dimineata in cotatii de 3,6750 lei, la nivelul inchiderii de vineri. Inca din primele ore de tranzactionare euro a coborat spre 3,66 lei. Apetitul investitorilor pentru leu a fost stimulat si de mentinerea dobanzilor pe piata monetara la niveluri ridicate, de 11%-13% pe an pentru scadentele scurte, pe fondul unei lipse de lichiditati.
BNR a organizat ieri traditionala licitatie pentru atragerea de depozite pe doua saptamani. Doar doua banci au participat insa la operatiunile de ieri, plasand 80 de milioane de lei (aproape 22 de milioane de euro), la o dobanda de 9% pe an. In urma cu o saptamana, BNR a scos din piata prin depozite la 14 zile 4,62 de miliarde de lei.