Leul s-a depreciat cu doi bani

Autor: Mediafax 07.02.2008
Ultimele transferuri de astazi din piata valutara interna s-au realizat la un curs de schimb de 3,6840-3,6860 lei/euro, aproape de nivelul de la deschiderea sedintei, rata urcand cu aproape doi bani fata de ziua precedenta, in conditiile unei piete volatile si cu volume de tranzactionare mari.

In prima parte a sedintei transferurile au coborat la 3,6720-3,6770 lei/euro. Imediat dupa declaratiile guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR), rata de schimb a revenit in crestere pana la 3,68-3,6830 lei/euro.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat, astazi, intr-o conferinta de presa, ca in ultimii doi-trei ani, castigul de productivitate format in timp a inceput sa se erodeze pe fondul cresterii mai rapide a salariilor, ceea ce conduce la o pierdere a bazei de apreciere reala a leului.