Rusia nu a inceput retragerea din Georgia

Ziarul Financiar 19.08.2008
Trupele si tancurile ruse nu au inceput retragerea din Georgia, in ciuda declaratiilor facute de armata rusa si a pactului de incetare a focului incheiat de cele doua tari, informeaza Reuters.

Conform corespondentului Reuters, pana in aceasta dimineata, pe singurul drum care leaga Georgia de Rusia nu au avut loc miscari de trupe.

"Nu am vazut nici un tanc sau transportor blindat care sa paraseasca zona de conflict", a declarat acesta. Doar cateva ambulante si camioane care transportau materiale de constructii au fost vazute indreptandu-se din Rusia spre Osetia de Sud.