La frontiera istoriei: Maneaua, o creatie romaneasca (II)
Autor:
Majuru Adrian Aurel
29.08.2008
Mai grav este "ce se petrece cu limba romana" pana nu demult, "pazita de legiuni de filologi pregatiti ca o militie (fie ea lingvistica), limba romana si-a pierdut orice accente sau pulsiuni lubrice, vitaliste, temperamentale. A inlemnit in propria ciufutenie gramaticala, ortoepica si ortografica, in otioasele sale canoane. Limba literara a devenit tot mai rigida, in comparatie cu aceea colocviala, iar intelectualii se mira de ce (daca observa vreodata!) dracuiala e atat de deasa, mai ales la tara sau intre proletari, injuratura e marca de virilitate esentiala, integratoare in grup, iar pornografia face parte din limbajul obligatoriu al liceenilor si "muncitorilor". Iar, peste toate, agramatismul si ticul verbal au intrat in sange. Politicile gramaticilor de salon, politici tot mai rigide si tot mai despotice, au creat un satiu si un mediu arid in duhul limbii, fapt care explica de ce patrunde in romana cu atata veselie jargonul interlop si lexicul gitan. Suculenta cu care se pronunta astazi misto, parai, naspa (etc, etc, etc) e una pe care romana, ca si franceza sau engleza (atat de onorabile intru adoptie) n-o vor obtine sau aduce romanului niciodata. Plac tiganismele si cuceresc pentru ca, pur si simplu, romanii si adminstratorii culturii si identitatii lor au pustiit singuri sensibilitatea romaneasca." Sau poate ca ar trebui sa ajungem si la "recunoasterea numeroaselor intimitati de spirit dintre, de pilda, roman si tigan?" Sau poate ca, pe negandite, aceasta simbioza cultural-antropologica s-a finalizat deja in uriasul creuzet al cartierelor-dormitor care predomina in orasele romanesti?!