Laura Tampa, Grey: Suntem in top trei tari din regiune, dupa Rusia si Polonia

Autor: Cristina Negraru 29.08.2008
Grey Bucuresti, una dintre cele mai importante agentii de publicitate pe piata locala a inregistrat in primul semestru al anului o cifra de afaceri comparabila cu cea din 2007, in conditiile in care cei doi clienti noi (Bosch si Weber), precum si crestere

"La finalul anului trecut am pierdut un client important (producatorul de bere Heineken - n. red.), dar in prima jumatate a anului deja am recuperat golul lasat de acesta prin castigarea de noi clienti. Avem doi clienti noi - Bosch si Weber si a crescut si business-ul clientilor mai vechi. Poate nu vom creste ca anul trecut, cand cifra de afaceri a fost mai mare cu 36%, dar va fi o evolutie tot de doua cifre", spune Laura Tampa, managing director al agentiei. Anul trecut, firma a raportat o cifra de afaceri de 27,3 mil. euro.
O schimbare importanta in primul semestru al anului a fost reinfiintarea departamentului de strategie prin aducerea la conducerea acestuia a lui Stefan Stroe, fost Strategic Planning Director la Starcom, agentia de media a grupului Leo Burnett.
"Grey a avut mai demult un departament de strategie, dar anul trecut a functionat fara acesta. Partea de strategie era facuta de cei care conduceau departamentele de creatie si client service (departament care mentine legatura intre agentie si client - n. red.). Dar clientii isi doresc strategie, si pentru a raspunde cat mai bine cerintelor trebuie sa ai un astfel de departament", afirma managerul Grey.
Desi rezultatele financiare pe 2007 au fost satisfacatoare, la inceputul anului directorul Grey spunea ca ceea ce si-a propus pentru anul trecut fusese atins in proportie de 80%. Ceea ce o nemultumea era faptul ca agentia nu reusise sa castige clienti din domeniul financiar-bancar si din cel al bunurilor de larg consum, lucru care a determinat participarea agentiei in ultimele luni la licitatii de conturi din aceste industrii.
Cei mai importanti clienti ai agentiei sunt British American Tobacco (BAT), GlaxoSmithKline (GSK), Procter & Gamble (P&G), Romtelecom, ClickNet si Bosch. Clientii de retea - BAT, P&G, GSK reprezinta aproximativ 40-50% din cifra de afaceri pe anul trecut.
In 2007, cand a preluat conducerea agentiei de la Mihail Vartosu, managerul Grey inca din 1992, Laura Tampa descria Grey ca pe o agentie "corecta", care se bazase mai ales pe crearea de campanii eficiente.
"Fata de acum doi ani, agentia este mult mai puternica pe zona de creatie, lucru confirmat la festivalurile nationale si internationale", spune Tampa.
Anul acesta, agentia a castigat cel mai important premiu in categoria telecomunicatii la Effie, competitia care premiaza eficienta in publicitate si un premiu la AdPrint, unde sunt remarcate cele mai bune creatii de print. Totodata reprezentantii agentiei asteapta festivalul "Golden Drum" din orasul sloven Portoroz, unde are loc cel mai important concurs de creatie din Europa Centrala si de Est. In afara de consolidarea departamentului de creatie, Laura Tampa isi doreste dezvoltarea agentiei in zona de neconventional.
"Suntem agentia de shooper marketing (marketing la raft - n. red.) a Procter&Gamble, dar aceasta este o zona de expertiza pe care o putem oferi si clientilor din celelalte categorii".
Chiar daca vorbeste despre neconventional, spre deosebire de reprezentantii altor companii de comunicare, managerul Grey spune ca inca nu ia in considerare infiintarea unei divizii online.
Grey Bucuresti face parte alaturi de agentia MediaCom din grupul Grey Romania care a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 60,3 milioane de euro, comparativ cu 41,7 milioane de euro la sfarsitul lui 2006.
Dintre acestea, 33 de milioane au fost volumele rulate de MediaCom, agentia condusa de Carmen Lixandru.
Grey Bucuresti este filiala locala a grupului Grey, parte a WPP, al doilea jucator pe piata de comunicare la nivel mondial.
"In regiune, ca business suntem in top trei, dupa Rusia si Polonia. Din punct de vedere creativ cred ca suntem pe locul intai la egalitate cu Turcia", afirma Laura Tampa.