Blaga de la PD-L prevesteste surprize pentru Tariceanu

Autor: Iulian Anghel 23.10.2008

Secretarul general al PD-L,Vasile Blaga, a sustinut ieri intr-un interviu pentru Mediafax ca democrat-liberalii nu au vreo problema cu PNL, ci cu "clica" lui Calin Popescu-Tariceanu, actualul lider liberal urmand sa aiba, dupa alegeri, o "mare surpriza" din partea propriului partid. "Sa stiti foare clar, dupa alegeri, domnul Tariceanu va avea o mare surpriza din partea propriului partid", a sustinut Blaga. El nu si-a detaliat afirmatia. Mai multI lideri liberali i-au cerut lui Blaga sa-si vada de propriul partid si au spus ca Tariceanu nu are nicio problema in PNL. Liberalii ar trebui sa aiba la inceputul anului viitor un congres in cadrul caruia vor exista alegeri pentru conducerea partidului. Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a declarat ca Tariceanu nu are absolut nicio problema, fiind cea mai respectata figura in partid si a subliniat ca Vasile Blaga "vorbeste de funie in casa spanzuratului". Vicepresedintele PNL Dan Radu Rusanu a afirmat ca declaratia lui Vasile Blaga este una politicianista, care vine in contextul campaniei electorale.