Putin cere masuri pentru influentarea pretului petrolului

Autor: Mediafax 11.11.2008

Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat ieri ca Moscova va adopta o serie de masuri pentru a influenta pretul mondial al petrolului. Pretul mondial al petrolului a scazut cu peste 50% fata de pretul record atins in iulie, de 147 de dolari barilul, odata cu criza creditelor care a cauzat o reducere a cererii de combustibil in majoritatea economiilor consumatoare de petrol. OPEC (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol) a decis luna trecuta sa reduca productia de petrol la 1,5 mil. barili pe zi pentru a stimula cresterea pretului. Rusia nu este membra a OPEC, dar a lucrat intotdeauna alaturi de aceasta in ceea ce priveste stabilirea pretului petrolului. "Rusia, in calitate de exportator si producator major de materii prime si produse petroliere, nu poate sa nu se implice in influentarea preturilor mondiale a titeiului si trebuie sa adopte o serie de masuri pentru a ne permite sa influentam piata", a declarat Vladimir Putin. El s-a intalnit ieri cu directorii mai multor companii petroliere rusesti pentru discutii referitoare la exporturile de petrol in contextul crizei financiare mondiale.