Fondurile de pensii au avut randamente intre –5% si 9% in 2008

Autor: Angela Placinta 29.12.2008

Cele 14 fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II) de pe piata au inregistrat in 2008 randamente cuprinse intre –5% si 9%, potrivit datelor publicate de companiile de administrare.

Fondurile au colectat primii bani de la clienti la data de 20 mai, ceea ce inseamna ca aceste randamente sunt aferente unei perioade de sapte luni. Cele mai mari randamente au fost inregistrate de fondurile administrate de ING (9,31%), BT Aegon (6,74%), AIG (6,37%), BCR (6,32%) si Interamerican (5,65%). Jucatorii care au incheiat anul cu o valoare a unitatii de fond mai mica decat cea initiala (10 lei) sunt BRD (-0,66%), Bancpost (-1,91%) si Prima Pensie (-5,01%).

Randamentele fondurilor de pensii vor deveni cu adevarat importante dupa cativa ani de la lansarea sistemului, perioada de sapte luni de pana acum fiind prea scurta pentru a crea o imagine cu privire la capacitatea de investire a administratorilor.

Potrivit datelor Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS), fondurile de pensii au incasat anul acesta circa 223 de milioane de euro. La aceste fonduri sunt obligati sa adere angajatii cu varste de pana la 35 de ani in primele 4 luni de la intrarea in campul muncii, iar pentru cei care au intre 35 si 45 de ani aderarea este optionala. Fondurile au in prezent peste 4,53 de milioane de clienti, dar pentru circa un milion din acestia nu se incaseaza lunar contributii.

Angajatorii trebuie sa le vireze fondurilor, prin intermediul CNPAS, 2% din salariul brut lunar al angajatilor, contributia urmand sa creasca la 2,5% din ianuarie 2009 si cu inca 0,5% in fiecare an, pana va ajunge la 6%. Totusi, oficiali ai Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private au afirmat recent ca exista posibilitatea ca noul guvern sa inghete contributia la 2%, din cauza deficitului inregistrat de bugetul asigurarilor sociale, avand in vedere ca fondurile de pensii incaseaza bani care altfel ar merge la acest buget.

Randamentele fondurilor de pensii private obligatorii (pilonul II) in 2008
Fond de pensii Randament 2008 Val. unitatii de fond Nr. clienti Val. activ net (mil.lei)
ING 9,13% 10,9133 1.368.533 319,653
BT Aegon 6,74% 10,6744 119.950 22,914
AIG 6,37% 10,6373 251.914 52,592
BCR 6,32% 10,6317 124.666 23,244
Interamerican 5,65% 10,5652 246.641 40,828
Generali 5,34% 10,5341 427.162 57,896
Allianz-Tiriac 5,20% 10,5200 1.032.708 194,543
Aviva 2,68% 10,2679 284.253 55,715
KD 2,10% 10,2097 6.545 1,060
Omniasig 1,66% 10,1657 58.711 8,277
OTP 1,22% 10,1219 18.834 3,062
BRD  - 0,66% 9,9344 96.453 20,377
Bancpost  - 1,91% 9,8091 22.810 3,917
Prima Pensie  - 5,01% 9,4987 19.977 2,144
Nota: Datele pentru ING sunt din 22 decembrie, BT Aegon 23 dec., AIG 19 dec., Generali 19 dec., Allianz-Tiriac 22 dec., OTP 19 dec., Interamerican 19 dec., BRD 19 dec., Omniasig 19 dec., KD 19 dec., Prima Pensie 23 dec., Aviva 19 dec., Bancpost 19 dec., BCR 19 dec.
Sursa: site-urile companiilor