Retailarii lituanieni, loviti din plin de scaderea cererii

Autor: Daria Macovei 29.12.2008

Vanzarile de pe piata de retail din Lituania au inregistrat in luna noiembrie cel mai redus nivel raportat din 2001 pana in prezent, pe fondul cererii in scadere si a unui ritm lent de crestere economica, scrie Bloomberg.

Rata anuala a vanzarilor pe retail a scazut cu 11,7%, dupa ce in luna octombrie vanzarile de pe piata de profil s-au redus cu 5,2%, a anuntat luni oficiul de statistica din Vilnius.

Vanzarile au inregistrat o scadere de 12,8% in ultima luna. Cererea, principalul motor al cresterii economice in ultimii cinci ani, se afla in scadere in regiunea Tarilor Baltice, din cauza crizei internationale care duce la o evolutie slaba a economiilor din zona.

In luna noiembrie, increderea consumatorilor din Lituania a inregistrat cel mai scazut nivel raportat pana in acest moment. Produsul Intern Brut al tarii a crescut cu 3,1% in trimestrul trei, comparativ cu cresterea de 5,2% raportata in trimestrul anterior.