Alimentele s-au scumpit cu 16%

Autor: Diana Tudor Stoica 09.02.2009

Produsele alimentare au fost in perioada septembrie-noiembrie a anului trecut cu 16% mai scumpe fata de aceelasi interval din 2007, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare a pietei MEMRB Romania.

Uleiul, ketchup-ul, alunele si pastele fainoase sunt alimentele care au inregistrat cele mai mari cresteri ale preturilor in 2008. Astfel, un litru de ulei vegetal a fost mai scump cu 44% in perioada septembrie-octombrie a anului trecut fata de aceeasi perioada din 2007, in timp ce o sticla de ketchup a costat cu 29% mai mult, pastele fainoase au luat un avans de 30%, alunele de 34%, iar carnea procesata de 23%.
In majoritatea cazurilor, scumpirile inregistrate anul trecut de produsele alimentare au fost determinate de majorarea puternica a preturilor la materiile prime (floarea-soarelui, grau, porumb etc. ) pe fondul secetei din anul 2007. In ceea ce priveste lactatele, preturile acestora au crescut in medie cu cu 17% in septembrie-noiembrie anul trecut comparativ cu acelasi interval din 2007, cele mai mari cresteri fiind inregistrate la smantana (22%) si lapte acru (20%).
Avansul inregistrat insa la nivelul industriei bunurilor de larg consum a fost anul trecut de 9%, produsele non-alimentare si bauturile alcoolice realizand ritmuri mai moderate de crestere, potrivit aceluiasi studiu.
Astfel, preturile bauturilor alcoolice s-au apreciat cu 3% in septembrie-noiembrie 2008, ca urmare a ieftinirii bauturilor energizante cu 23% si a whisky-ului cu 2%. Singurele categorii care bauturi care au inregistrat scumpiri de peste 10% au fost sucurile (15%), apa minerala (13%), vodca (12%) si vinurile (13%). Pretul berii s-a majorat cu doar 9% pana la finalul lunii noiembrie, iar tigarile cu 16%.
Din categoria produselor non-alimentare auditate, cele mai mari scumpiri au fost realizate la produsele din hartie (26%) si la sapunuri (20%), in timp ce produsele pentru ingrijirea picioarelor au fost cu 15% mai ieftine. Potrivit studiului MEMRB, segmentul bunurilor de larg consum non-alimentare a inregistrat o crestere a pretului mediu de 7% in septembrie-octombrie 2008 fata de aceeasi perioada din 2007.
 
2008 in cifre