Gara de Nord-Otopeni, cu trenul, 45 de minute

Autor: Catalin Lupoaie 10.02.2009

CFR Calatori va deschide in urmatoarele zile o ruta intre Gara Bucuresti Nord si Aeroportul Otopeni pe o cale ferata deja existenta.

"Am facut deja probele pentru trenul care va merge intre Bucuresti Nord si Otopeni, iar durata calatoriei va fi de 40-45 de minute. Nu este o solutie pe termen lung, insa este o solutie sigura, la care nu trebnuie facuta nicio investitie", a declarat Radu Berceanu, ministrul Transporturilor.

Trenul va pleca de la Gara de Nord si va merge pana in punctul cel mai apropiat de Aerorportul Otopeni, pe linia de cale ferata 700, care leaga Bucuresti de Galati; din acel punct se va merge cu un autobuz pana la terminalul Plecari al Aeroportului Otopeni, costul transportului fiind inclus in valoarea biletului. La Aeroportul Otopeni se va face un ghiseu pentru vanzarea de bilete CFR, unde vor putea fi vandute de exemplu bilete Otopeni-Iasi.