Romtelecom pune soft de la compania israeliana Nice in centrele de relatii cu clientii

Autor: Adrian Seceleanu 18.02.2009
Romtelecom, unul din cei mai mari operatori telecom de pe piata locala, va implementa in centrele de relatii cu clientii o aplicatie furnizata de compania israeliana Nice Systems. Solutia Nice integreaza functii precum managementul fortei de munca, al performantei si inregistrarea apelurilor inclusiv pentru centre de relatii care functioneaza in locatii geografice diferite. Supervizorii din centrele de relatii cu clientii pot programa si monitoriza activitatea a peste 1.000 de oameni, conform companiei israeliene. Aplicatia poate calcula indicatori de performanta pentru fiecare angajat in parte. Nice Systems, unul din cei mai mari furnizori de aplicatii pentru centre de relatii cu clientii, lucreaza pentru companii precum Deutsche Telekom sau Genpact. Nice Systems a obtinut anul trecut venituri de 628 mil. dolari si un profit net de 103 mil. dolari.