Nokia Romania: Unele regiuni din Romania se pot mentine in topul preferintelor pentru companiile europene

Ziarul Financiar 20.02.2009

Reprezentantii firmei Nokia in Romania au apreciat ca unele zone din tara noastra se pot mentine in topul preferintelor pentru localizarea companiilor europene din domeniul IT, acesta fiind un prim rezultat al abordarii integrate avuta in vedere in cazul polilor de competitivitate.

Declaratiile au fost facute dupa intalnirea avuta de seful Departamentului de Afaceri Europene, Vasile Puscas, cu Nokia Romania.

Puscas a dorit sa precizeze ca "Romania trebuie sa fie preocupata de avantaje comparative si transformarea acestora in competitivitate, in special pe fondul spectrului recesiunii in Europa. Am dori ca investitia grupului Nokia in Romania sa reprezinte un succes evident din perspectiva proiectelor de investitii in tara noastra si a participarii la cursa competitivitatii".