Operatorul de zboruri pentru Administratia Prezidentiala creste pe curse regulate

Autor: Roxana Grigorean 24.02.2009
Compania aeriana Romavia, care executa zboruri speciale pentru Administratia Prezidentiala, Guvern, Parlament sau ministere, dar si zboruri comerciale in regim charter si regulat, si-a bugetat pentru anul acesta o crestere a afacerilor de 8% in lei, pana la 54,6 milioane de lei (circa 13 mil. euro). Cele mai mari cresteri vor veni din zborurile charter si din cursele regulate, potrivit reprezentantilor companiei. "Se intentioneaza dezvoltarea retelei de zboruri regulate prin consolidarea celor existente si introducerea de noi destinatii. Acest segment a contribuit cu 31% la cifra de afaceri de anul trecut, iar pentru acest an prevedem o crestere de 17%", au spus reprezentantii Romavia. Astfel, compania va inregistra afaceri de circa 18 mil. lei din zboruri regulate in acest an. Romavia opereaza zboruri regulate din aprilie 2007, intrand pe destinatia Tel Aviv (Israel), la care a adaugat apoi Perugia (Italia), Viena (Austria), urmand sa deschida in perioada urmatoare si ruta Bucuresti-Dusserdolf (Germania), potrivit informatiilor de pe site-ul companiei. Totodata, compania estimeaza si o crestere de 40% pe zborurile charter, anul trecut operand 25 de astfel de zboruri. Pe piata zborurilor charter mai opereaza Tiriac Air sau Eurojet. In afara de acestea, zboruri charter mai opereaza si companii de cursa regulata precum TAROM si Carpatair sau companii low-cost precum Blue Air. Compania va investi in acest an circa 2,7 milioane de euro, in cea mai mare parte aceasta suma fiind destinata construirii unui hangar. Flota Romavia include doua aeronave tip BAe 146-200, o aeronava tip Boeing 707 si doua aeronave tip BAC 1-11. Romavia a incheiat anul trecut cu afaceri de 50,2 mil. lei (13,6 mil. euro) si cu un profit aferent de 127.188 de lei (circa 34.000 de euro).