Europa de Est nu trebuie sustinuta cu un ajutor financiar, spune premierul Cehiei

Ziarul Financiar 01.03.2009

Premierul Cehiei, Mirek Topolanek, a carui tara detine presedintia rotativa a Uniunii Europene (UE), i-a indemnat pe ceilalti lideri europenni sa nu subscrie la divizarea Europei prin ideea unui ajutor special pentru Europa de Est in contextul crizei economice, scrie AFP.

"Europa va depasi criza doar daca actionam impreuna intr-un mod coordonat si daca ne supunem regulilor Comunitatii", a spus Topolanek. "Nu vrem noi linii de divizare, o Europa impartita pe o axa nord-sud sau est-vest", a spus Topolanek, intr-o declaratie inaintea summit-ului.

El a reluat ideiile duminica, in cadrul dezbaterilor din cadrul summit-ului, respingand ideea unui ajutor special pentru Europa de Est in contextul crizei economice, solicitat de omologul sau ungar.

"Nu cred ca Europa de Est este o regiune speciala, nu cred ca este necesar sa separam mai multe tari din UE; voi sustine un ajutor UE pentru toate tarile (care au nevoie), nu unul special pentru Europa de Est", a spus el.