Prognozele pesimiste ale lui Buffett trimit bursele europene in corzi

Ziarul Financiar 02.03.2009

Principalele burse europene au scazut puternic in prima parte a zilei, dupa ce investitorul american Warren Buffett a declarat ieri ca economia mondiala va intra anul acesta "la abator" iar ingrijorarile privind recapitalizarea firmelor financiare au crescut, scrie Bloomberg.

Indicele paneuropean Dow Jones Stoxx 600, care reuneste cele mai mari 600 de companii din 18 state europene, a scazut cu 3,09%. Piata de capital londoneza s-a depreciat in medie cu 3,4%, indicele francez CAC 40 a coborat cu 3,06%, iar DAX-ul german a scazut cu 2,74%.

Grupul britanic HSBC a cazut cu 10 procente dupa ce a anuntat ca intentioneaza sa stranga circa 14 miliarde de euro printr-o emisiune de actiuni noi. Grupurile financiare Commerzbank si BNP Paribas au pierdut mai mult de cinci procente.