Azomures vrea sa isi premieze administratorii cu 4,3 mil. lei

Autor: Rares Jitianu 09.03.2009

Consiliul de Administratie al combinatului chimic Azomures Targu-Mures (simbol AZO) a convocat pentru sfarsitul lunii aprilie Adunarea Generala a Actionarilor, pe ordinea de zi aflandu-se si aprobarea alocarii sumei de 4,3 mil. lei (1 mil. euro) pentru premierea administratorilor pentru activitatea depusa in ultimii 10 ani.

Conform unui raport emis de societate, suma este cuprinsa in situatiile financiare pentru anul trecut sub forma de provizion. Achitarea celor 4,3 mil. lei va avea loc esalonat de catre Azomures, in functie de posibilitatile societatii. In plus, societatea nu doreste sa acorde dividende in acest an, profitul net aferent anului trecut urmand sa fie utilizat ca sursa proprie de finantare.

In 2008, Azomures a realizat un profit net de 50,6 mil. lei (13,7 mil. euro).

Ultima tranzactie cu titlurile Azomures s-a perfectat astazi la un pret de 0,157 lei/actiune. La aceasta cotatie, capitalizarea societatii se ridica la 82,6 mil. lei (19,2 mil. euro).