REPORTAJ / Craiova vazuta din carul poeziei (II)
Este ceea ce este sau este ceea se se spune? Ca om (nu zic de mine ca scriitor si jurnalist, ci de mine ca «simplu cetatean») care a fost moment de moment la Festivalul «Zilele Marin Sorescu», ceea ce s-a vazut (adica ceea ce s-a dat pe la teveuri) nu are nimic a face cu ceea ce a fost. Inteleg un anume mod de a face presa, inteleg ca stirile bune nu vând ziarele, dar nu pot pricepe deformarile. Spunea cineva, inca de prin anii treizeci ai secolului trecut: "Presa senzationala trebuie sa actioneze precum o lupa: sa mareasca, dar sa nu deformeze".
La Cetate, la asa-numitul conac al lui Mircea Dinescu, nu a fost nimic iesit din comun. In orice parte a lumii, la orice manifestare culturala, se petrece un moment de destindere, dupa specificul locului (de la spart farfurii intr-un bar grecesc, pâna la sampanie cu vodca si cântece tiganesti la rusi, sa zicem). La Cetate, in mal de Dunare si intr-o zona pitoreasca, nu puteau lipsi pestele la gratar, tuica, sarmalele, fasolea batuta si-atât de veselul taraf Mambo Siria, facut in principal celebru de catre Mircea Dinescu. Fiind pe un teren privat, presa ar fi putut fi tinuta departe. Om deschis, cu gust de spectacol si vrând probabil sa arate ca nu e nimic de ascuns intr-o petrecere a scriitorilor, intr-o democratie naturala, Mircea Dinescu a deschis larg portile, astfel ca jurnalistii au fost cel putin in numar egal cu invitatii. Ca foarte putini l-au recunoscut pe fostul presedinte al Academiei Române sau chiar pe Dorel Visan si au roit in jurul Elenei Udrea mi se pare firesc – politica si televizorul sunt biblioteci mult mai accesibile. Ce cauta Elena Udrea, s-au intrebat multi, la Festivalul "Zilele Marin Sorescu"? Punctual, raspunsul e simplu: un proiect de turism cultural care sa resusciteze zona Olteniei, proiect care sa inceapa de la Cetate si sa urmeze trasee oltenesti. Nu sunt fan Elena Udrea, nu sunt fanul nici unui politician, dar recunosc ca oamenii de cultura au nevoie de politicieni, au nevoie de oamenii de la putere. Puristii vor ca, probabil, cultura sa practice asceza si altruismul. Sa nu consume nimic, sa traiasca din aer curat si miscare (spirituala), dar sa produca daruind, gratis, celorlalti. Ii anunt pe moralistii care s-au indignat de prezenta câtorva politicieni la Cetate ca asa ceva nu se poate.
Pâna la urma, Festivalul a fost ceea ce va ramâne in urma lui: persistenta imaginii unui mare poet.