CARTEA DE POEZIE / Accesorii literare de primavara
Autor:
Gratiela Popescu
18.03.2009
Ploaie, gladiole si corabii de fum. Despre carti interzise, despre "detinutii" orasului sufocat de graffiti, despre reclame publicitare si cersetori la metrou, despre aceleasi blocuri, spatii concentrationare prin ai caror pereti subtiri auzi ticaind inima vecinului – despre toate acestea s-a mai vorbit. Daca asta suna boem, a poezie urbana din metropola eclectica si nu certifica doar ramasitele psihotice ale unei societati defazate, rupte de civilizatie (vreo patru, cinci decenii de impliniri marete), tine si de o anumita capacitate de iluzionare colectiva autohtona. "Nimic nou in seara de cartier cu graffiti/ si tigari din celebra pensie de veteran", consemneaza Catalina Cadinoiu in Periodicele din scara blocului.
Surprinzatoare si "bizara" aparitie, dunareana Catalina Cadinoiu are constienta si luciditatea perceptiei meschinariei cool, confuzia orasului travestit, cu "un cer prea departe de om": "Aici detinutii merg pe varful degetelor, si noi,/ restul in genunchi desi nu sunt altare/ la tot pasul pe strada" (Detinutii merg in varful degetelor).
Aparitie originala, de gust flower-power ("doua ciubote mici de blug, cu toc inalt/ erau pantofii mei de dama", Aproape ruine tot timpul), "imi torn vin rosu pe cateva franturi din Delibes", Periodice din scara blocului), isi cauta gasca ei de fete, simpatic-anarhista, pentru cafeaua duminicala: "Le voi cauta pe Ani, Diana, Mara/ ne intalnim duminica la o cafea?
/ o cafea fara noima/ intr-o noapte buna cu vise razand in somn/ in zat vom bulversa Republici, in tigari vom arde/ Sodome, din scrum va cadea Constantinopolul/ vom gandi legi, vom fi presedinti destituiti", Buna ziua). In plus, permanenta dublare a imaginilor prezentului cu unele in transa rememorarii meditative – portretele prietenilor ei de la Dunare, Pasa, pescarita Ulia, Afanasie, Maria Tutov – cand compune aceasta "poveste verde", cu iz de ploaie primavaratica, in timp ce cocheteaza cu bizareriile teatrale ale existentei.
Si e doar o asociere formala sa crezi ca autoarea demonstreaza cumva melancolia istratiana a personajelor dunarene, sihastrii misteriosi ai plaurilor. Melancolia ei e metatextuala, a contextului fictional, a povestii, adica. Povestea ei "verde, verde de catifea", cu pescarite care vand vodka si… nuferi, cu pescari blestemati sa traiasca "in sangele deltei’, e una "secventiala" (discontinua), glisand intre doua planuri: "facilul" asumat al povestii si interpretarea constienta a acesteia, ceea ce nu exclude deloc o "naratoare" fresh, provocatoare si razand in nas "canoanelor" de "generatie".
Mai mult, fragmentarea discursului (prin sincope in derularea coerenta a unui scenariu liric; sfidarea logicii formale a discursului) si inclinatia spre imagerie ambigua, fantasta, tin de poetica generatiei ’80. Ceea ce imi pare o recuperare interesanta!
"sunt un gand/ sunt o lege/ ce dincolo de usa devine infractiune/ Doar dincolo de usa incep eu"; "imi cer scuze, nu va pot spune cat e ceasul/ mi-a cazut umbra de pe zid/ difuza ca o herghelie de cai orbi/ umili"; "astept ploaia!"; "timpul, strazile, cerul se arunca-n mine"; "regizorii pandesc de sub ziare iarna-n Kiseleff"; "strazile au fost pavate, casele nu se mai vad/ de ziduri si poate e bine/ n-as suporta sa vad cum m-am pierdut de tot"; "zeul/ ranjind cu dintii de marmura alba,/ crucile care explica de ce cresc atatia meri in lume:/ cand sadesti pacat, pacat va creste"; "pantofii ei renegati/ de toate drumurile./ Ma privea cu fier incins/ printre suvitele parului din alta istorie"…
*) Catalina Cadinoiu, Nuferii mor in cada, Editura Cartea Romaneasca, 2008