Cei mai puternici oameni ai lumii sunt numai un zambet: vor arunca 1.000 mld. dolari in economia mondiala

Autor: Magraon Andreea 03.04.2009
G20 (grupul tarilor dezvoltate si al celor mai importante economii emergente) a anuntat aseara, la incheierea summitului de la Londra, ca membrii sai deblocheaza fonduri de circa 1.000 miliarde de dolari, utilizand facilitati ale Fondului Monetar International (FMI) si Bancii Mondiale (BM). G20 urma sa anunte triplarea resurselor puse la dispozitia FMI de catre statele membre, la 750 mld. $. Gazda reuniunii, premierul Gordon Brown, a anuntat ca G20 a decis sa supuna unui control mai strict bonusurile bancherilor. El a anuntat masuri de reglementare in ceea ce priveste "paradisurile fiscale", fondurile de hedging si agentiile de rating. G20 a aprobat infiintarea unui Consiliu de Stabilitate Financiara - care va colabora cu FMI pentru a identifica riscurile financiare si economice si masurile de abordare cele mai potrivite - restructurand astfel Forumul de Stabilitate Financiara. Summitul de la Londa a fost cea mai asteptata reuniune din acest an a liderilor lumii, pe fondul unei scaderi fara precedent a economiei mondiale, fiind vorba despre cea mai severa recesiune din ultimii 80 de ani.